Lifestyle

Blocată în lift

Vi s-a întâmplat vreodată să rămâneţi blocaţi în lift? Da? Şi cum aţi reacţionat? Nu? Nici o problemă vă povestesc eu cum este.

În această seară am plecat de la muncă la ora 22:00 şi îmi doream din suflet să ajung acasă. Dar a trebuit să mai fac un mic ocol. M-au apucat toţi dracii pentru că am avut o zi îngrozitoare din toate punctele de vedere…am zis totuşi să mă conformez pentru că era un serviciu pe care mă rugase mama să i-l fac şi am zis că fac. Bun…acuma intru eu frumos în bloc şi mă urc în lift (nu eram singură)…Urcă liftu’ un etaj, 2 şi un sfert şi apoi…apoi se blochează. Am zis super. În secunda 2 îmi venea să plâng…şi nu pentru că rămăsesem blocată în lift, ci pentru că nu pot să înţeleg cum un om poate să aibă ghinion o zi întreagă încotinuu. Asta era cireaşa de pe tort.

Am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe mama care spărgea seminţe în urechea mea şi din această cauză mi-a crescut tensiunea (nu suport zgomotul de seminţe când vorbesc cu cineva la telefon)…În fine, mama zice că o sună pe administratoră…..noi nu reuşeam nici măcar să vedem la ce etaj suntem (am constatat după aceea că urcasem doar 2 etaje şi un sfert), era întuneric beznă. La un moment dat am auzit zgomot pe scara blocului, dă-i şi bate în uşă. Nişte băieţi drăguţi ne-au zis să aşteptăm puţin, o idioată întreba cine e în lift…

Până la urma au reuşit să deschidă uşa de la etajul 2 pe unde nu încăpeam pentru că spaţiul era prea mic. Patentul pe care îl aveau băieţii nu încăpea la uşa cealaltă (aşa zicea el)…am mai aşteptat puţin…între timp eu mă plângeam că e prea mult praf pe jos pentru că mi-aş fi dorit din tot sufletul să mă întind acolo…Era în continuare beznă şi eu mă gândeam cât de nerăbdătoare sunt să împărtaşesc această “minunată” experienţă cu voi, dacă nu cădea liftul în gol (cred că am văzut prea multe filme).

Până la urmă am reuţit şă ieşim din lift…am urcat pe scări şi când a fost să plecăm, am luat-o tot pe scări…

Concluzia? Ei bine concluzia este că tot timpul se poate şi mai rău şi că dacă eram singură în lift mă căcăm pe mine de frică (scuzaţi expresia:D). Aşa că dacă nu am fost singură zic eu că am reacţionat chiar bine 🙂

Join The Discussion