Cultură

Opinie despre Spartacus – partea a doua

Actorii nu sunt dintre cei mai cunoscuţi, dar sunt foarte talentaţi: Andy Whitfield, Manu Bennett, Peter Mensah, Jai Courtnei şi Lucy Lawless.

Serialul se bucură de un succes destul de mare, este difuzat în fiecare vineri şi este abia la primul sezon, care se va termina undeva în aprilie. Din păcate filmările pentru cel de al 2-lea sezon vor fi puţin întârziate din cauză faptului că personajul principal, Andy Whitfield a fost descoperit de curând că ar avea cancer. Boala este deocamdată în fază incipientă, ceea ce înseamnă că are toate şansele să se facă bine. Acesta a început deja tratamentul la o clinică din Noua Zeelandă.

Join The Discussion